CSALB – modalitatea de soluționare rapidă a neînțelegerilor tale cu banca

Primele semne ale activității bancare au avut loc în lumea antică, atunci când fermierii și negustorii care transportau bunuri puteau solicita grâne ca împrumut de la băncile de negoț. În timp, evoluția acestui sistem a ajuns la nivelul pe care îl cunoaștem cu toții astăzi.

Chiar și cei mai tineri ori mai neinformați (financiar sau bancar) cunosc neplăcerile pe care le poți avea atunci când ai o datorie către bancă și nu mai poți achita parțial sau total acea obligație bănească.

O alternativă simplă și rapidă o reprezintă CSALB (Centrul de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar), o entitate similară cu o instanță privată. Aceasta are ca scop soluționarea litigiilor dintre client și bancă rapid, rezonabil, echilibrat și fără prezentarea în instanță.

Prin intermediul conciliatorilor, clientul (debitorul) și banca/IFN-ul (creditorul) pot negocia modalitatea prin care să fie soluționată situația bancară în cauză.

Avantajele soluționării neînțelegerilor cu banca prin intermediul CSALB:

  • Întreaga procedură este gratuită (clientul plătește transportul documentelor și avocatul, în cazul în care dorește să fie reprezentat de către unul)
  • Negocierea va fi purtată de către experți în domeniul financiar-bancar, buni specialiști în drept
  • Durata maximă a procedurii este de 90 de zile (media este de 55 zile)
  • Consumatorii (clienții băncii) se pot retrage oricând din procedura de negociere
  • Dacă ambele părți sunt de acord cu propunerea conciliatorului și nu contestă înțelegea în 15 zile, aceasta va reprezenta titlu executoriu (trebuie îndeplinită de către ambele părți)

CSALB este înființată din anul 2016 (în luna martie s-au împlinit 4 ani de la prima negociere) și tot mai multe persoane (fizice și jurice) apelează la serviicile sale pentru a scăpa de problemele bancare.

Un consumator din București a obținut prin intermediul consilierii CSALB ștergerea de către bancă a unei datorii de aproximativ 62.000 euro, iar numărul celor ajutați să își rezolve situațiile a trecut de 2000.

De ce să aștepți hotărârea instanței o perioadă mai lungă de timp și să achiți costuri mai mari? Cu CSALB totul este extrem de simplu. Completezi cerere, trimiți documentele, iar conciliatorii vor facilita discuțiile cu banca. Este important de reținut că aceștia au rolul de a intermedia negocierile, nu de a fi de partea unuia sau altuia (nu fac treaba unui avocat).

Cu ce probleme/solicitări mă pot adresa la CSALB?

  • rate considerate de către consumator ca fiind mărite de comerciant în mod abuziv;
  • comision de monitorizare credit, alte comisoane de risc considerate de consumatori ca fiind abuzive;
  • creditul declarat ca fiind scadent anticipat, fără respectarea condițiilor contractuale;
  • clauze calificate de către consumatori ca fiind abuzive, privind aplicarea unor dobânzi penalizatoare;
  • returnarea comisionului de administrare care – în percepția consumatorilor – a fost reținut în mod nejustificat;
  • eliminarea comisioanelor lunare de urmarire și de administrare;
  • restituirea sumei ce a rezultat din mărirea marjei dobânzilor, în mod excesiv, în accepțiunea consumatorilor;
  • radierea înregistrărilor din biroul de credit.

Prin intermediul conciliatorului părțile negociază, iar cel din urmă propune o soluție în funcție de solicitările fiecărei părți (nu se poate ca doar o parte să câștige, iar cealaltă să nu obțină nimic). Soluția propusă de conciliator nu este obligatorie, părțile putând să o refuze.

Chiar și după acceptarea soluției propuse de conciliator părțile pot face contestație la înstanța de judecată în termen de 15 zile.

În România procedura de negociere pe care o putem folosi prin intermediul CSALB este unică, niciun alt domeniu neavând această șansă rapidă și ieftină de a-și rezolva neînțelegerile. Chiar dacă părțile trebuie să facă un compromis pentru a putea ajunge la o soluție echitabilă, băncile sunt deschise acestui tip de soluționare. De exemplu, unitățile bancare au înființat departamente speciale dedicate concilierii.

Mai multe informații despre procedura de soluționare, modalitatea de gestionare a dosarului de către conciliator, dar și despre activitatea CSALB în general, puteți afla de pe canalul de YouTube.



Categorii:Lucruri și locuri

Etichete:, , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: