Povestea Faridei (recenzie)

De Lady Dot on 27 nov. 2020 • ( 0 )

Autori: Farida Khalaf și Andrea C. Hoffmann

Număr pagini: 278

An apariție: 2016

Editura: RAO, București

Traducere: Bogdan Dascălu (Graal Soft)

Titlul original: Das Madchen, das den IS besiegte: Faridas Geschichte

Andrea C. Hoffmann este autoare și jurnalistă și scrie despre drepturile femeilor. Farida Khalaf este una dintre puținele supraviețuitoare ISIS, iar alături de Andrea Hoffmann a făcut publică povestea terifiantă prin care a trecut în perioada de prizonierat. Cele două femei s-au cunoscut într-o tabără de refugiați, Hoffmann căutând supraviețuitori, Farida fiind unul dintre aceștia.

Povestea debutează cu stilul de viață al Faridei în casa părintească, cu oaza de liniște și pace pe care o avea în sânul familiei și pe care o va conștientiza mai acut în fiecare zi din „noua ei viață”. Farida ne povestește diferențele culturale dintre kurzi (yazidiți) și arabi (musulmani). Diferențele dintre cele două grupuri culturale erau mari, chiar dacă își duceau traiul în aceeași zonă. Musulmanii (arabii) aveau tradiții și principii diferite de kurzi, iar căsniciile yazidiților se făceau doar între membrii aceluiași grup. Totuși, în cadrul fiecărui mariaj nașul era un invitat de onoare, ales dintre musulmani. Astfel, chiar dacă erau despărțiti de bariera sângelui, cele două culturi se împleteau armonios prin obligația musulmanilor de a avea grijă de finii yazidiți.

Mă lovea din ce în ce mai brutal. Acum folosea cablurile, acum bara de fier cu cârlige, pe care o luase cu sine. Îmi maltrată întregul trup. Nici corpul, nici picioarele nu scăpară din calea loviturilor sale. Mă lovi cu bara peste față și-mi răni ochiul stâng, astfel încât nu am mai văzut nimic cu el. Cred că voia să mă omoare sau îi era totuna dacă supraviețuiam sau nu. Chiar și azi stau mărturie – pentru felul lui extrem de brutal în care mă tratase – cicatricile de pe corpul meu.

Farida mergea la școală, avea prietene și participa cu bucurie la treburile casei. Gătea pentru frații săi, își ajuta mama în grădină și se relaxa și distra alături de colegele și prietenele care veneau în vizită (prietena Evin și verișoara Nura erau cel mai des musafirele Faridei). Era o fetiță responsabilă și conștiinciosă, lucru care l-a făcut pe tatăl acesteia să o învețe să tragă cu arma (AK-47), iar pe unul dintre frați să o învețe pe ascuns să conducă. Din nefericire, arma avea să îi fie necesară mai devreme decât credea și pentru situații mai critice și periculoase decât și-a imaginat vreodată.

Din spectator pe YouTube în sclavă a organizației ISIS

Traiul liniștit din localitatea natală Kocho a început să fie umbrit de evenimentele din Mosul, oraș cucerit de teroriști. Declarația publică făcută de cel care s-a autointitulat calif, Abu Bakr al-Baghdadi, propagandă ce putea fi văzută doar pe internet, posturile de televiziune nedifuzând astfel de materiale, era pe de o parte alarmantă, pe de altă parte greu de crezut ca fiind posibilă. Chiar dacă Mosulul fusese ocupat de teroriști, planurile acestui calif păreau total ireale.

Din păcate, susținătorii ISIS sunt (erau) mai mulți decât putea Farida și restul persoanelor aflate în situația ei să prevadă. Sau poate, nici nu își doreau să prevadă cu adevărat. În câteva luni, armata IS (ISIS) avansa spre Kocho, măcelărind și alungând sate întregi.

Și locuitorii din Kocho s-au pregătit să fugă în munți atunci când au aflat de apropierea teroriștilor. Din nefericire, emirul Mohammad Salam le-a oprit plecarea spunându-le că a obținut o înțelegere cu ISIS. Tot ce trebuiau yazidiții să facă era să rămână pe loc. Fuga le-ar fi adus moartea pentru că localitatea era înconjurată. Decizia de a rămâne în sat părea cea mai bună variantă, iar posibilitatea păcii era tot ce își doreau kurzii.

Părăsiți de luptătorii peshmerga, locuitorii din Kocho s-au văzut încercuiți. Apariția emirului și solicitarea acestuia de predare a armelor i-a lăsat și dezarmați. Continuarea păcălelii a urmat imediat. Toată lumea trebuia să se convertească. Altfel? Erau fugăriți din acele locuri.

Chiar dacă ne era tuturor o frică teribilă de ceea ce avea să urmeze de-acum înainte, trecerea la islam nu reprezenta pentru noi o opțiune. Nici pentru mine. Am auzit răsunându-mi în minte clar și răspicat cuvintele tatei: moartea și exilul sunt în orice caz mai bune decât trădarea propriei religii.

Yazidiții din Kocho au fost chemați la școală, unde trebuiau să aducă orice aveau de valoare. Speriați, dar plini de speranță s-au adunat în locația specificată. Li s-a solicitat pentru ultima dată să se convertească. Refuzul era dinainte stabilit. Moartea era de preferat. Pentru bărbați, moartea a venit repede.

Femeile au fost separate, fetele nemăritate având o destinație separată de mamele și frații lor mai mici. Astfel, Farida și colegele ei au ajuns în teritoriul controlat de ISIS, pe post de marfă. Târgul de sclavi primise noutăți.

Moartea, adică salvarea de la o soartă mai crudă, un lux pentru sclavele celor din ISIS

Unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții yaziditelor era virginitatea. Acesta era și motivul pentru care noile fete kurde erau atât de dorite pe piața de sclavi. Subiect tabu, despre care majoritatea copilelor din hala în care erau închise nu aveau nici o idee (știau că trebuie să își mențină corpul pur, dar nu știau de cât era nevoie pentru a deveni pângărite; simpla atingere a unui bărbat le teroriza, gândindu-se la inocența pe care trebuie să o apere), puritatea corpului era o virtute pentru care merita să mori. Farida a încercat de câteva ori să își curme viața, de fiecare dată reușind să încurce planurile stăpânilor. Și a avut câțiva stăpâni pe care tăria de caracter a Faridei i-a „călcat pe nervi”.

Nu exista decât o singură cale de a scăpa de profanare: moartea. De aceea, m-am decis să-mi pun capăt zilelor. Era singurul lucru pe care îl mai puteam face pentru a-mi salva onoarea și pe cea a familiei. Mă gândeam la tata care ne spunea mereu, copii fiind, că valorile morale și religioase sunt cele mai de preț lucruri pe care le avem de apărat.

Când ai pierdut tot, moartea nu mai este o soluție. Atunci se activează instinctul de supraviețuitor.

După nenumărate bătăi, cruzimi, atacuri de epilepsie, violuri și încercări de sinucidere, Farida nu a putut evita profanarea trupului. Din acel moment, perspectiva asupra stării de sclavie a Faridei și a lui Evin s-a schimbat (fetele rămân împreună aproape toată perioada prizonieratului). Cele două prietene și-au propus să trăiască destul pentru a scăpa din ghearele acestei organizații teroriste și a putea povesti lumii despre atrocitățile văzute.

Însă în acea clipă, depășiserăm toate dorința de a muri. Nu mai era nimic de apărat în acest fel. Cel mai rău lucru care ni se putea face ni se făcuse de mult. Acum nu mai voiam decât un singur lucru: să supraviețuim acestui coșmar.

Mai multe detalii despre evenimentele la care au luat parte cele două prietene, dar și despre motivele pentru care unele femei nu au vrut să își părăsească stăpânii, vă invit să aflați citind această carte.

O carte care te șochează

– De ce v-ați abandonat familiile la nevoie? îi provocam noi. De ce ați plecat la război, pentru a ucide oameni? Nu vă cere religia să vă ocupați de tații voștri și de mamele voastre?
– Părinții noștri nu erau musulmani adevărați, de aceea a trebuit să-i părăsim, răspundeau ei – și chiar o și credeau. Noi luptăm pentru un califat în care va domni justiția și în care toți oamenii vor trăi după legea lui Dumnezeu.

Povestea Faridei este mărturia unei femei care a fost prinsă în luptele violente ale unor fanatici religioși. Poate mai demoralizator decât războiul dus în numele unui Dumnezeu răzbunător și agresiv (care dorește moartea celor care nu cred în cuvântul său) este mentalitatea unei societăți divizate și terorizate de actele de violență ale acestor teroriști.

Fetele care reușesc să scape din mâinile acestor călăi, nu au nici pe departe șansa la o viață normală. Revenite în sânul familiilor și al comunității, aceste femei sunt judecate și privite ca niște paria. Răpite, sechestrate, bătute, violate și umilite de bărbații din ISIS, ajung în libertate și sunt tratate ca și cum și-ar fi dorit cumplitele tratamente pe care le-au primit. Sentimentul de vină pe care fetele îl au inoculat încă de mici este dublat de răutatea și judecata socială, care le impută lor vina de a fi fost tratate în acest mod.

– Nu-ți face reproșuri, îi spuneam eu, fiindcă știam că asta o chinuia cel mai mult.
Fuseserăm crescute astfel încât să ne asumăm vina întotdeauna. Dar am observat că acest lucru era greșit în cazul prietenelor mele.
– Nu ai nicio vină!
– Dar mă simt într-atât de murdară, sughiță ea.
– Sufletul tău e curat. Mahmudi este cel murdar.

Mentalitatea este „defectă” de ambele părți. Dacă teroriștii consideră că fac asta în numele unui Dumnezeu, societatea yazidiților condamnă fetele supraviețuitoare pentru că au fost pângărite, în numele unui alt Dumnezeu. Este foarte greu pentru o supraviețuitoare a ISIS să ducă o viață normală în comunitatea ei (de căsătorie nici nu poate fi vorba), motiv pentru care trebuie să își caute calea și liniștea în alte locuri ale lumii.