Fata cu palton roșu (recenzie)

-Încă de când s-a născut, m-am gândit că o voi pierde. Apoi am divorțat și acest sentiment m-a copleșit. Iar ea se pierdea tot timpul, deci nu era totul în capul meu, nu-i așa? Și e atât de dificil să aprofundez situația, dar știu că acest gând era impregnat în creierul meu. Pe urmă s-a întâmplat. Iar acum simt că eu am cauzat asta.

Fata cu palton rosu - Kate Hamer

Autor: Kate Hamer

Număr pagini: 354

An apariție: 2019

Editura: Paladin

Traducere: Alina Bogdan

Titlul original: The Girl in the Red Coat, 2015

„Fata cu palton roșu” este romanul de debut al lui Kate Hamer, carte care i-a adus numeroase premii și nominalizări. Născută în anul 1965, autoarea a mai publicat după debutul literar din 2015 încă două romane: „The Doll Funeral”(2017) și „Crushed” (2019).

Cu o traducere și o scriitură impecabilă, „Fata cu palton roșu” are un farmec aparte încă dinainte de începerea lecturii. Coperta cartonată oferă senzația unei cărți ce ascunde înțelegeri profunde, lecții de viață și mistere dornice de a fi descoperite.

Povestea cuprinsă în această carte este captivantă și menține curiozitatea cititorului activă până la ultima pagină. Suspansul și misterul sunt împletite cu drama și dragostea dintre mamă și fiică, cu durerea și tragedia pierderii, cu eșecul și vindecarea rănilor cauzate de pierderea singurului copil.

Mi-am adus aminte de cuvintele din vis ale lui Carmel: „Poate am vrut să ne pierdem una de cealaltă”. Chiar am fost rea cu ea în ziua în care a dispărut. Pot să recunosc asta față de mine acum: „Nu, Carmel, stai cu mine, ia-mă de mână sau mergem direct acasă”. Am fost rea, nervoasă și stresată. De responsabilitate, de griji. Nu-ți spune nimeni că vor fi numai griji, griji, griji, griji, griji. Tot timpul. Nu-ți spune nimeni cum copiii tăi îți țin soarta în mâini, chiar viața, pe când înainte erai liber, liber și nu știai. Nu-ți spune nimeni că dacă se va întâmpla ceva cu ei, vei fi distrus și vei duce cu tine această povară pentru tot restul vieții.

Din momentul dispariției lui Carmel, cartea se desparte în două fire narative: ce se întâmplă cu fetița dispărută și ce face familia, în special mama, pentru a o regăsi, dar și pentru a putea să treacă peste tragicul eveniment.

Pe Carmel a separat-o de mama sa o abilitate aparte, recunoscută de către răpitorul său și fructificată în anii petrecuți alături de bărbatul pe care l-a crezut a fi propriul bunic. Știind că mama sa a decedat în urma unui accident, iar tatăl său nu dorește să aibă grijă de ea (părinții erau divorțați în momentul dispariției, iar Paul – tatăl – era implicat într-o nouă relație) micuța Carmel trebuie să se adapteze în noua „familie” și la noile obiceiuri. „Bunicul” este predicator, iar lumea religioasă în care Carmel ajunge este departe de ceea ce cunoaștea. Fata este botezată și trebuie să accepte o nouă identitate, lucru pe care refuză să îl interiorizeze, abilitățile care ajută la întreținerea noii familii fiind cele care îi oferă minimum de putere asupra respectării dorinței de a-și păstra identitatea.

Pentru Carmel lucrurile s-au schimbat complet, iar viața a fost cât de cât acceptabilă cât timp a locuit alături de familia completă a pastorului. Cele două fete ale femeii care ținea locul „bunicii decedate” au devenit prietene bune cu Carmel și au ajutat-o, fără știre, să întrezărească existența unor substraturi ale poveștii spuse de misteriosul „bunic”.

Tata-mare spune că Dumnezeu e peste tot. Oare e adevărat? Am crezut că l-am văzut o dată cu coada ochiului, însă era doar umbra lui tata-mare pe pământ. Mă uit spre cer și-mi doresc cu ardoare ca Dumnezeu să fie acolo. Știu că ar trebui să gândesc că e real. Oare sunt rea dacă nu o fac? Ridic mâinile de parcă aș putea să-mi înfing degetele în Rai și să-i ating picioarele lui Dumnezeu ca să mă asigur că se află acolo.

Întreb cerul: „Cine ești? Cine ești? Arată-mi că exiști. Dacă se întâmplă ceva acum, voi crede, promit”. Trece o bună bucată de vreme, dar nu se întâmplă nimic. Insectele zumzăie și eu stau și aștept sub cerul albastru și fierbinte. În nisipul de sub picioarele mele stă scris Carmel cu bucle largi de parcă ar fi scris un șarpe.

Tata-mare spune că sunt un înger. Oare chiar sunt? Oare îngerii stau în copaci desfrunziți ca acesta? Și mama obișnuia să mă strige la fel, dar se referea la altceva. Când o spune el, mă sperie. Totuși, nu sunt înger. Sunt o ființă umană. Mă numesc Carmel și sunt o ființă umană. Nu e nimic altceva.

În paralel, Beth, mama lui Carmel, trece prin clipe de coșmar. Și-a pierdut fiica la „Festivalul Poveștilor”, lucru care o îngrozește și o face să simtă apăsarea eșecului și a sentimentului de vină. Anii de căutări și de speranțe mereu deșarte au apropiat-o de fostul soț și de noua lui soție, durerea pierderii singurului copil făcând-o să treacă peste râca păstrată și după divorț.

Cartea este captivantă, pentru cititor fiind ușor să empatizeze cu personajele, să le simtă durerile, grijile și teama. Dacă durerea părinților este ușor de intuit, viața lui Carmel va trezi în cititor sentimente contradictorii, pentru că cititorul va realiza capcana minciunilor țesută în jurul fetei și egoismul și cruzimea necesare pentru a putea despărți o familie.

Dacă Carmel și mama sa se vor regăsi și dacă vor reuși să se recunoască după anii petrecuți departe una de cealaltă, ne va lămuri timpul (și lectura acestei cărți minunată). Totuși, atât Carmel, cât și mama sa, nu renunță la pasiunea pentru culoarea roșie. Carmel continuă să poarte o haină roșie (ca și paltonul pe care îl avea când a dispărut), iar Beth se leagă de existența pantofilor roșii pe care și-i dorea copila pentru a „primi” un semn divin care să îi păstreze speranța că fiica sa este în viață.

Cartea este emoționantă, dar imposibil de lăsat din mână. Lectura este relaxantă, dar cu impact emoțional. „Fata cu palton roșu” este o carte pe care nu o uiți curând, povestea lui Carmel rămânând în mintea cititorului prin tumultul de sentimente și prin experiențele prin care o copilă trece timp de ani de zile. O poveste despre suferință, pierdere, dragoste, adaptare și vindecare. O lectură pe care cu toții ar trebui să o cunoaștem și care ne oferă experiența unei vieți pe care nu ne-am dori să o trăim niciodată în realitate.



Categorii:Kate Hamer, Recenzii

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: