Un broker AVBS Credit a intermediat anul trecut un volum de credite în valoare de aproape 11 milioane de euro

Conform informațiilor AVBS Credit, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piața intermedierilor de credite, un broker de credite francizat din reţeaua companiei a intermediat pe parcursul anului trecut un număr de aproximativ 150 de credite bancare, în valoare totală de aproape 11 milioane de euro. Astfel, clasându-se în vârful celor mai de succes brokeri de credite din țara noastră.  

Elena-Roxana Alecu-Tatu face parte din echipa AVBS Credit de 4 ani și jumătate și a intermediat în special credite ipotecare, noi sau de refinanțare. Din volumul total de credite intermediat de ea, peste 90% au fost credite ipotecare destinate îndeosebi pentru achiziția de locuințe și/sau pentru refinanțarea altor credite vechi.

Elena-Roxana Alecu-Tatu, Broker Francizat AVBS Credit

Aceasta are o experiență în domeniul financiar-bancar de peste 10 ani și a ocupat în trecut diferite poziții cheie (Consultant bancar, Consilier Clienți VIP și Director de Vânzări) care au ajutat-o în dezvoltarea carierei şi în dezvoltarea francizei în domeniului brokerajului bancar.

Experiența din zona bancară dobândită de-a lungul timpului m-a ajutat în mod cert să îmi dezvolt abilități pe care să le pot utiliza și astăzi în noua profesie pe care am accesat-o, de broker de credite și antreprenor în franciză. În momentul în care am renunțat la fostul job, am făcut cea mai bună alegere pentru mine și familia mea. Îmi doream mai mult timp liber, flexibilitate în privința programului, putere de decizie și un venit mult mai mare, beneficii pe care nu le puteam obține în fostele poziții. Această schimbare a statutului meu de angajat într-o bancă în acela de broker de credite francizat mi-a oferit tot ce aveam nevoie, reușind să creez un echilibru benefic și sănătos între viața profesională și cea personală

declară Elena-Roxana Alecu-Tatu, Broker Francizat AVBS Credit.

„AVBS Credit își dedică eforturile pentru:

  • A asigura românilor soluții de creditare potrivite, intermediate rapid, clar și sigur;
  • A oferi brokerilor de credite cele mai bune opțiuni de evoluție în carieră și, simultan, toate avantajele ce decurg din profesia de broker de credite: libertate, venituri corelate cu implicarea, satisfacţie profesională și multe altele;
  • A consolida parteneriatele strategice cu instituțiile bancare din țara noastră în avantajul tututor părților implicate în procesul de creditare: broker – client – bancă” a declarat Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit.
Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit

Succesul Elenei-Roxana Alecu-Tatu din anul 2022 a fost aplaudat și în cadrul Galei A.R.B.C. (Asociația Română a Brokerilor de Credite), ediția a V-a, care a avut loc în luna martie 2023. În anul 2022 brokerii de credite din A.R.B.C. au intermediat credite în sumă totală de 750 milioane de euro, din care 88% au fost credite ipotecare.

Pentru anul 2023, AVBS Credit îşi propune să intermedieze un volum total de credite cu cel puțin 35% mai mare decât în 2022 și să extindă rețeaua de francize în cele mai mari orașe din țara noastră. Principalele orașele vizate pentru extindere francizei AVBS sunt București, Brașov, Cluj, Oradea, Sibiu, Timișoara și altele.

AVBS Credit lucrează cu peste 30 de bănci și IFN-uri din România, iar serviciile sunt gratuite pentru clienții care optează pentru un credit. AVBS Credit este membră A.R.B.C. (Asociația Română a Brokerilor de Credite). Mai multe detalii despre AVBS Credit găsești pe avbs.ro.



Categorii:Oameni și povești

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: