O fată din bucăți (recenzie)

Scriu ceea ce simt și îi împing hârtia pe birou. Simt tot timpul că trupul meu e cuprins de un foc care mă mistuie zi și noapte. Trebuie să opresc căldura asta înnegurată. Când mă curăț, mă spăl și mă aranjez, mă simt mai bine. Înlăuntrul meu e mai răcoare, mă simt mai liniștită. Ca senzația pe care ți-o dă mușchiul când te afunzi în pădure.

Însă nu scriu și că: mă simt atât de singură pe lume, că aș vrea să-mi jupoi toată carnea de pe mine și să intru așa, numai oase și cartilaje, direct în râu, ca să fiu înghițită de apă, exact cum a pățit tata.

O fata din bucati - Kathleen Glasgow

Autor: Kathleen Glasgow

Număr pagini: 440

Editura: Storia

An apariție: 2017

Traducere: Alina Marc-Ciulacu

Titlul original: Gils in pieces, 2016

Kathleen Glasgow s-a născut în Tucson și a publicat primul roman pentru adolescenți, „O fată din bucăți”, în anul 2016. Ulterior, a mai publicat: „How to Make Friends with the Dark” (2019), „You’d Be Home Now” (2021) și „The Agathas” (2022).

În timpul lecturii am dat peste destule greșeli de tipar/exprimare. Prea multe pentru frumusețea și profunzimea acestei povești.

„O fată din bucăți” este povestea lui Charlie Davis și nu numai. Așa cum reiese din nota autoarei, cartea este și despre ea, dar și despre toate fetele care ajung în postura de a se automutila prin tăiere sau ardere.

O fată din bucăți

„O fată din bucăți” impresionează până la lacrimi. La început, este greu să înțelegem comportamentul și motivele care au adus-o pe Charlie și pe celelalte fete în situația de a-și schingiui corpul cu atât de multă cruzime.

Probabil mi-a fost greu și din cauza prejudecăților pe care le aveam despre acest comportament. Societatea este dură cu aceste persoane, iar eu eram doar o bucată din această societate care nu caută să înțeleagă, ci judecă și condamnă tot ceea ce este diferit.

Cartea „O fată din bucăți” ne arată de ce o fată, o adolescentă, ar putea alege să își taie corpul, să și-l ardă și să poarte mereu urmele acestei alegeri scrijelite pe pielea sa.

Pare că nu are sens să îți dorești să îți creezi durerea și suferința fizică, dar povestea de viață a lui Charlie ne explică într-un mod dureros de sincer de ce aceasta pare singura variantă posibilă. Înțelegem de ce aceste persoane simt nevoie de a-și provoca mai mult rău decât au trăit deja, și asta fără a le aduce de fapt vreo plăcere sau fără a dori să atragă atenția. Acest comportament atât de blamat și neînțeles de societate este o cale de auto-pedepsire pentru că aceste persoane se simt vinovate și rușinate de calvarul pe care îl trăiesc, de multe ori fără vina lor.

[…] Zice că nu contează ce faci sau cum faci: e același lucru. Indiferent că bei, fumezi marijuana, iei metamfetamină, prizezi cocaină, te arzi, te tai, te înțepi, te crestezi, îți smulgi genele sau ți-o tragi până sângerezi, toate înseamnă același lucru: să-ți faci rău singură. Ea spune: dacă te-a rănit cineva sau dacă te-a făcut să te simți rău sau fără valoare sau pângărită, în loc să ai o atitudine rațională și să îți dai seama că respectivul e un nemernic sau un psihopat care ar trebui împușcat sau spânzurat și că ar trebui să te ții naibii departe de el, noi interiorizăm abuzul și începem să ne învinuim și să ne pedepsim pe noi înșine și, fapt cât se poate de ciudat, odată ce începi să te tai sau să te arzi sau să ți-o tragi pentru că te simți nașpa și fără valoare, corpul tău începe să elibereze endorfine care îți induc o stare plăcută, așa că te simți atât de al naibii de bine, că lumea devine ca vata de zahăr de la cel mai tare și colorat bâlci de pe planetă, numai că una însângerată și infestată. Dar partea cea mai nașpa e că, odată ce începi să-ți faci singură rău, nu mai poți să nu fii o ciudată care provoacă fiori, pentru că tot corpul tău e acum un câmp de luptă plin de cicatrici și de arsuri și nimănui nu-i place așa ceva pe corpul unei fete, nimeni n-o să se dea-n vânt după așa ceva, astfel că toate, fără nicio excepție, suntem terminate pe dinăuntru, și pe dinafară. Te speli, te clătești și o iei naibii de la capăt.

În cazul lui Charlie și a multor alor fete, viața a venit la pachet cu problemele. Violența, rușinea, umilința și teama pentru propria viață sunt elemente prezente de la vârste fragede. Aceste fete nu au persoane care să le ofere dragoste sau siguranță. Viața trăită astfel le oferă contexul de a-și pierde încrederea în oameni și de a pierde respectul și încrederea în propria persoană.

Charlie nu mai are speranțe. Charlie nu crede că poate avea o viață mai bună. În schimb, ceea ce o salvează pe tânără este dorința. Dorința arzătoare de a fi normală, de a putea simți iubirea și siguranța; de a fi acceptată așa cum este ea, chiar și cu cicatricile prezente pe tot corpul.

Chiar și total neîncrezătoare în posibilitatea de a fi altfel, Charlie încearcă. Se luptă mai mult cu ea însăși pentru a putea oferi societății șansa de a o vedea, de a o integra și de a o lăsa să trăiască, nu doar de a o obliga să supraviețuiască.

„O fată din bucăți” este despre traume, durere, trădare și abandon, dar și despre vindecare, schimbare și descoperire. Este despre echilibrarea emoțională și psihică într-o lume care te dezechilibrează la orice pas.

Mă tai pentru că nu fac față. E cât se poate de simplu. Lumea se transformă într-un ocean ale cărui valuri se sparg peste mine, cu un sunet asurzitor, inima mi se îneacă în apă și mă cuprinde o spaimă cât planeta de mare. Am nevoie să mă eliberez, am nevoie să-mi fac rău mai mult decât mi-ar putea face lumea și așa îmi pot găsi alinarea.

„O fată din bucăți” ne prezintă, fără perdea, o fată ruptă în bucăți, transformată într-un puzzle greu de deslușit, care se luptă minut de minut pentru a se regăsi, pentru a-și aduna bucățile împrăștiate și pentru a se reîntregi.

Această lectură a avut un mare impact emoțional asupra mea. Durerea și suferința sunt prezente în viața fiecărui personaj, doar că sunt gestionate diferit și produc efecte diferite. Cartea ne arată că suntem propriul leac și că doar de noi depinde să înțelegem cum să ne vindecăm rănile și cum să evităm crearea altora, fie că sunt fizice sau emoționale. Lupta este grea și istovitoare, dar perseverența ne-ar putea ajuta să ne vindecăm și să mergem tot înainte.



Categorii:Autori străini, Cărți, Kathleen Glasgow, Recenzii

Etichete:, , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: